Recunosc. Nu vreau razboi (nicaieri in lume, daca se poate). Critic orice declaratie care escaladeaza conflictul, fie ea de la americani, rusi, de la polonezi, de la romani. Ceea ce ma face, automat, o putinista. Nedorind razboi, legitimez prezenta rusilor (sau a celor sprijiniti de Rusia – aici narativa este complexa, oricum, si cum n-am fost la fata locului si nu vreau sa cad prada manipularii de nicio parte, prefer sa nu cred nimic definitiv legat de cine sunt separatistii pro-rusi) in Ucraina de Est. Adica servesc intereselor ruse, asa cum o fac si cand lupta impotriva gazelor de sist, demonstrat extrem de periculoase si demonstrat nu extrase pentru independenta energetica a Romaniei.

Ieri am fost atacata si de cineva din tabara antifrack ca m-am bagat in “politica” (adica ca am luat pozitie si fata de alte subiecte decat cele ecologiste) si ca am murdarit lupta antifrack, stricand toata lupta lui (care, va asigur, a fost mai mult decat marginala si aproape in totalitate redusa la cateva commenturi pe fb), prin declaratiile mele “proruse” si prin bucuria vizavi de Syriza. Nu mi-a dat nimeni fisa postului de activist antifrack, ma scuzati, ca sa stiu ca nu era voie sa ma mai exprim si pe alte subiecte. Activistul antifrack ar trebui sa fie un individ care gandeste, dar se pare ca nu e intotdeauna cazul.

Prefer sa fiu “putinista”, decat sa inghit rahat propagandistic cu toptanul.

Si, ca lectura suplimentara pentru cine nu a inteles, inca, despre ce e vorba in conflictul din Ucraina.

Comments

comments