injustitia

Cetatenii Romaniei au dreptul și datoria morală să nu sprijine participarea României în războiul din Ucraina (si, de altfel, în orice razboi NATO), pentru ca decizia de aderare la NATO, din 29 martie 2004, a Parlamentului României, nu a fost sprijinita de un referendum popular, ea fiind o decizie mult prea importantă pentru a fi luată fără consultarea cetățenilor.  

Mai mult, NATO, conform tratatului de aderare, nu are mandat pentru implicarea într-un razboi în Ucraina, câtă vreme Ucraina nu este membră a NATO, deoarece NATO se defineste ca un sistem de aparare colectiva, membrii săi obligandu-se sa apere alte state membre în situația unui atac de către o țară terță.

Marea Teapă a integrării euroatlantice

Guvernul României, Președintele și Parlamentul nu au mandat de la cetatenii Romaniei sa permita inceperea unui razboi NATO pe teritoriul Romaniei. Motivul? Cetatenii Romaniei nu au fost consultati in vederea aderarii la NATO (nici la UE)! În ultimii ani, aproape toate statele care au aderat sau care sunt in negocieri de aderare la NATO au organizat sau intenționează să țină referendumuri pe această temă. Inclusiv Ucraina va susține un referendum în acest sens. Numai României, Bulgariei, Albaniei și altor câteva țări li s-a băgat pe gât aderarea la NATO, ca un mare triumf al democrației și statului de drept. Aderarea la UE și la NATO fiind transformate în sinonime ale democrației și prosperității, fără a se prezenta pericolele aderării la o alianță militară creată să se opună Blocului Comunist, și a cărei existență devenise lipsită de scop odată cu destrămarea acestuia. Nimeni nu a chestionat în mod serios, la vremea respectivă (erai linșat mediatic instant dacă îndrăzneai să critici în vreun fel marile obiective naționale) aderarea la NATO, așa cum nici aderarea la UE nu a fost subiect de dezbatere reală, cu prezentarea și a potențialelor probleme ce decurg/ar putea decurge din cei doi pași.

Statul va sări în apărarea aderării la NATO și la UE, spunând că nu a fost nevoie de referendum, deoarece și așa aveam ratele cele mai mari de sprijin pentru integrarea euroatlantică, undeva la 80% din populație declarându-se în favoarea integrării euroatlantice. Strategia de comunicare a fost una extrem de perfidă, punând aderarea la UE la pachet cu cea în NATO, și prezentându-le ca elemente sine qua non, care nu funcționează una fără alta (așa cum la începutul anilor 90 democrația ne fusese servită la pachet cu liberalizarea economiei, ca și cum cele două ar fi fost indisolubil legate – Chile în perioada lui Pinochet, China în prezent, ne arată contrariul, precum și, de celalată parte, Chile al lui Allende). Principul a fost unul cât se poate de clasic: una caldă, una rece, cea caldă, aderarea la UE, care putea fi prezentată în culori mai atrăgătoare fără foarte mare efort, urma să mascheze fațeta cealaltă a monedei pe care trebuia să o înghițim, în calea spre democratizare…care au fost mereu puse la pachet – și dacă integrarea europeanaă venea, eventual, cu ceva beneficii și pentru indivizi, aderarea la NATO putea cu greu să fie prezentată drept o pastilă ușor de înghițit cetățenilor, ca orice prezență într-o alianță cu caracter militar, cu atât mai mult cu cât motivul pentru crearea NATO, existența URSS și a blocului sovietic, dispăruse.

De unde rezulta ca atragerea (cetatenilor) Romaniei intr-un razboi precum cel din Ucraina (care va avea efecte clare de spill-over asupra Romaniei) este total contrara principiilor democratiei.

Ce putem face pentru a ne împotrivi nonviolent războiului (din Ucraina și războiului, în general)

Rezistența nonviolentă împotriva războiului este aproape la fel de veche ca și războaiele. De-a lungul timpului, oamenii au dezvoltat diferite mecanisme de a se opune războiului, care, chiar dacă nu mereu eficiente, au reușit să inspire alte mișcări viitoare. Cetățeni României, având în vedere apropierea geografică, dar și faptul că din ce în ce mai multă lume înțelege că mizele acestui război nu au nicio legătură cu viețile și bunăstarea lor, în ciuda propagandei care se chinuie cu disperare să îi facă pe oameni să îmbrățișeze ideea războiului de teama rsului de la Răsărit, vor începe din ce în ce mai mult să devină opuși ideii paricipării României în acest conflict. Rezistența nonviolentă se poate face prin două moduri: refuzul finanțării războiului și refuzul participării fizice la el. Chiar dacă jurisprudența internațională nu a înregistrat încă victorii seminficative în acest sens, iminența acestui război în Europa secolului 21 poate deschide căi noi pentru mișsarea pacifistă.

Dincolo de protestele de stradă împotriva războiului din Ucraina, care au început să aibă loc peste tot în Europa, cetatenii se pot opune prin refuzarea plății totale sau parțiale a taxelor, pentru a boicota astfel participarea țării lor intr-un conflict armat anume sau în toate conflictele armate. Această mișcare de rezistență pacifistă prin taxe a fost practicată cu succes și pe scară largă în SUA în perioada Războiului din Vietnam, însă istoria ei este mult mai lungă. Cetățenii români opuși războiului, în general, și războiului din Ucraina, în special, au, pe lângă scandalurile de corupție care au expus o cangrenare totală a sistemului și un dispreț față de banul contribuabilului, un nou motiv pentru a protesta fiscal: din motive pacifiste.

“Dacă o mie de oameni nu și-ar plăti taxele anul acesta, nu ar fi o măsură atât de violentă și de sângeroasă, precum ar fi să le plătești, permițând astfel statului să comită acte de violență și să verse sânge nevinovat”. (Henry David Thoreau, “On the Duty of Civil Disobedience”, 1849}

 

Rezistența la taxa de război și nașterea democrației 

Rezistența la taxa pentru război are o tradiție. Există documente care atestă rezistența la taxele pentru război ăncă din Egiptul Antic. În 1202, Regele John al Angliei colecta taxe pentru a plăti un nou război cu Franța. Ca rege, acesta avea dreptul să colecteze taxe de la subiecții săi feudali, însă el și-a extins aceste drepturi peste limita de suportabilitate (așa cum fac inspectorii ANAF în această perioadă) și a reușit să supere mulți baroni care nu erau de acord cu războiul. Aceștia erau supărați legat de irosirea banilor, cu atât mai mult cu cât John a fost învins de francezi. Ei au început să se plângă în legătură cu modul în care regele conducea țara. De teama escaladării, arhiepiscopul de Canterbury a sugerat că baronii să tyrimită o listă cu solicitările lor, însă regele, furios pe idee, nu avea nicio intenție să se supună solicitărilor altora. Armata Domnului și a Bisericii, sub comanda baronilor a mărșăluit spre Londra, porțile fiindu-le deschise de suporteri. Regele a fost nevoit să se refugieze la Caselul Windsor. Pentru că nu voia război cu baronii, regele s-a întâlnit cu ei și a căzut de acord asupra unei liste de promisiuni, născându-se astfel Magna Carta, unul din cele mai importante documente în istoria lumii. Cu această ocazie se năștea democrația în Anglia.

Taxa pe venit 

Relația dintre taxa pe venit și război este una apropiată. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în Marea Britanie în 1798, cu scopul de a aduna bani pentru a plăti pentru războaiele napoleonice. Introdusă de William Pitt, taxa era temporară și trebuia să fie reînnoită an de an. Ea reprezenta 10% din venit și a rămas în vigoare până la Bătălia de la Waterloo. La un an după această bătălie, s-a renunțat la ea, însă Prim Ministrul Conesrvator Sir Robert Peel a reintrodus-o în 1842, ea rămânând în vigoare de atunci și răspândindu-se în întreaga lume, de atunci.
În SUA, una din cele mai vechi situații de rezistanță împotriva taxelor de război a fost înregistrată la 1637, când tribul relativ pacifist al indienilor Algonquin s-au opus taxelor impuse de olandezi, pentru ranforsarea unui fort olandez local.

Quakerii

Quakerii au fost și rămân purtători de stindard ai rezistenței la taxa de război.

În 1709, Adunarea Quakerilor a refuzat să plătească suma de 4000 de lire sterline pentru o expediție în Canada, spunând că  “acest lucru este contrar principiilor lor religioase să angajezi oameni pentru a omorâ ali oameni”, și în timpul Revoluției Americane s-au opus taxelor destinate folosirii în scopuri militare. Proprietățile le-au fost confiscate și scoase la licitație și mulți quakeri au fost incarcerați pentru rezistența lor la taxa pentru război. În timpul războiului Mexican din 1846, mulți quakeri au refuzat să plătească taxe pentru război.

Henry David Thoreau

Cea mai renumită instanță în domeniul rezistenței la taxele împotriva războiului a fost scriitorul Henry David Thoreau. Pe lângă activitatea sa ca filozof și mistic, Thoreau era și foarte implicat în chestiunile cotidiene, opunându-se râzboiului imperialist și injust împotriva Mexicului, în anii 1840′. El a refuzat să plătească taxa pentru război colectată de statul Massachusetts, ceea ce l-a dus la închisoare pentru o noapte. Altcineva a plătit taxa pentru el – punând capăt abrupt protestului său – astfel el și-a expus opoziția în scris, creând un document publicat în mai 1849, numit “Despre datoria nesupunerii civice“:

“Trebuie cetățeanul, fie și pentru un moment, sau ca ultimă instanță, să își predea conștiința legislatorului? De ce are fiecare o conștiință, atunci? Cred că trebuie mai întâi să fim oameni, și abia apoi supuși. Nu este dezirabil să cultivăm respect pentru lege, cât mai ales pentru dreptate. Singura obligație pe care am dreptul să o mi-o asum este aceea de a face întotdeauna ceea ce consider ca fiind corect.”

Cartea lui Thoreau, “Nesupunerea civică”, deși admirată, rar e folosită de cei mai mulți dintre noi, pentru că ne gândim că sunt puține ocazii când am putea să o folosim. Deși e rar menționată în alt context decât cu referire la Ghandi și la Martin Luther King, Nesupunerea civică are o istorie mai veche decât ne-am putea imagina.
În anii ’40, era citită de rezistența daneză în lupta împotriva forțelor naziste, în anii ’50 era ridicată în slăvi de cei ce se opuneau politicii McCarthyism-ului (o metodă de epurare politică, fără dovezi, a stângii din SUA), în anii ’60 era influentă în lupta împotriva apartheidului din Africa de Sud, iar în anii în perioada anilor ’70 și ’80 descoperită de noua generație de activiști pacifiști.

Una din scriitoarele cele mai respectate din SUA, Susan Sontag, a recunoscut influența manifestului lui Thoreau în discursul susținut în perioada de vârf a războiului din Iraq, în aprilie 2003, în care scria:
“Faptul că Thoreau a mers la închisoare în 1846 pentru că a refuzat să plătească taxele, ca protest împotriva răyboiului SUA împotriva Mexicului nu a oprit războiul. Dar rezonanța acelui gest nu a încetat să inspire rezistența principială împotriva nedreptății în cea de-a doua parte a secolului XX și în era cea nouă. Mișcarea de la sfârșitul anilor 80 pentru a închide Zona de Testare (a armamentelor nucleare) din Nevada, o locație cheie pentru cursa înarmării nucleare, nu și-a atins obiectivul; Operațiunile testelor au continuat, nestânjenite de proteste (ca și operațiunile Chevron la Pungești). Însă ea a contribuit la formarea unei mișcări de protest în îndepărtata Alma Ata, care a reușit, în final, să închidă principalul loc de testare a armamentului nuclear sovietic din Kazakstan, care a făcut referire la mișcarea de rezistență din Nevada ca și sursă de inspirație, și exprimându-si solidaritatea cu populațiile indigene pe terenurile cărora se găsește situl de testare. Probabilitatea ca actele tale de rezistență să nu oprească injustiția nu te opresc de la acționa în sensul a ceea ce consideri, cu sinceritate și refelxivitate, a fi interesul comunității tale”.

Veteranul rezistenței la taxele de război din UK, Roger Franklin spune: ” Argumentul lui Thoreau îl găsesc a fi cel mai aproape de situația noastră de acum, când statul se comportă într-un mod pe care cetățenii îl consideră total imoral, atunci cetățenii ar trebui să își retragă suportul pentru stat. Suportul poate fi retras în modul cel mai clar atunci când statul își colectează taxele”.

Rezistența la recrutare
În 1914, după ce 20.000 de soldați britanici au murit pe front în primele două săptâmâni ale Primului Război Mondial, recrutarea obligatorie a bărbaților britanici a devenit din ce în ce mai probabilă. Chiar și în atmpsfera șovinistă a primului război mondial, oamenii au rezistat împotriva înrolării pentru front, în ciuda presiunii sociale (de tipul celei folosite de Lucian Mândruță în infaml său articol, n.red.), prin care cei ce refuzau înrolarea erau numiți “panseluțe”.

Membrii Frăției împotriva Înrolării, creată în 1915, au reușit cu succes să introducă “clauza de conștiință” în Legea privind recrutareaa, din 1916: dreptul de a cere scutirea de la serviciului militar. Peste 16.000 de bărbați au invocat această clauză, ei trebuind să se prezinte în fața unui tribunal care evalua sinceritatea solicitării lor. Adesea cei care luau deciziile în aceste tribunale ad-hoc, oameni de afaceri, proprietari de terenuri, militari în rezervă și funcționari publici deveneau, brusc, patrioți și astfel plini de prejudecăți împotriva celor pe care nu îi considerau astfel.

Legea privind Serviciul Militar din 1916 a reprezentat un punct de turnură pentru politica militară britanică, introducând scutirea pe motive de conștiință. Înrolarea britanică s-a terminat în 1919, ea fiind din nou reluată 20 de ani mai târziu, când a început războiul cu Germania. Un total de 60.000 de bărbați care au făcut uz de scutirea pe motive de conștiință, printre care și compozitorul Michael Tippett, care a executat o pedeapsă de trei luni. Unii dintre ei lucrau în condiții precare în ferme, spitale sau servicii sociale, iar unii dintre ei, precum și în timpul Primului Război MOndial, făceau parte din personalul de prim ajutor din străinătate, ajungând, uneori, în zone de luptă, alături de trupele militare. În Marea Britanie, spre deosebire de SUA, nu au existat cazuri de rezistență fiscală pacifistă.

Sprijinul financiar pentru război
După finalul Primului Război Mondial, capacitatea statelor de a purta războaie a depins din ce în ce mai puțin de rezervele abundente de personal înrolat și de soldați, și mai mult de armamentele complexe din punct de vedere tehnologic și de tehnologia militară scumpă. Înrolarea de resurse financiare a înlocuit înrolarea de persoane. Costurile astronomice ale pregătirii militare au transformat, astfel, pe toți plătitorii de taxe, în susținători ai războiului, fie că erau de acord cu asta sau nu, fie că acțiunea militară era sau nu legală, corectă sau incorectă.

Războiul din Vietnam 
În timpul războiului din Indochina, rezistența la taxele pentru război a câștigat cel mai mare sprijin din istoria SUA și din lume. Rezistența la taxele de război a devenit cunoscută în SUA și internațional datorită cântăreței de folk Joan Baez, care, în 1964, a refuzat să plătescă60% din taxa pe venit, din cauza războiului din Vietnam. Până în 1967, 500 de oameni s-au angajat să facă același lucru.

Pe măsură ce ororile războiului din Vietnam ajungeau la publicul american, o schimbare masivă a avut loc în campania privind rezistența la taxele pentru război, cele câteva sute de oameni care rezistaseră inițial devenind sursă de inspirație și motivare pentru alte mii de cetățeni.

Un comitet a strâns semnăturile a 300 de celebrități, printre care Joan Baez, poetul Lawrence Ferlinghetti, Dorothy Day, fondatoare a The Catholic Worker, profesorul de lingvistică și filosoful Noam Chomsky. Aceștia au ajutat pentru cumpărarea unui spațiu publicitar în The Washington Post, prin care își anunțau intenția de a nu își plăti impozitele parțial sau integral pentru anul 1965. Până în 1970, numărul celor care refuzau să își plătească taxele pe motive pacifiste ajunsese la peste 20.000 de persoane.

Când guvernul stors de resurse de la Washington a crescut cu 10% taxa de telefonie pentru a susține costurile în continuă creștere ale războiului pe care îl pierdeau, scriitorii Gore Vidal, Gloria Steinem, Kirkpatrick Sale și 528 de colegi au format Protestul Scriitorilor și Editorilor opuși Taxei pentru Război, numărul celor care rezistau taxei de telefonie crescuse la peste 500.000 de cetățeni.

Războiul nuclear 

În plin Război Rece, după alegerea lui Ronald Reagan ca și președinte, în 1980, și apelul său de reînarmare a SUA, sprijinit de mama a neoliberalismului feroce, Margaret Thatcher, cheltuielile militare au crescut dramatic. La fel a crescut și numărul celor care refuzat plata taxelor pentru război, care erau inspirați de campania din SUA, din perioada războiului din Vietnam. De o parte și de alta a Atlanticului, guvernele au trebuit să admită faptul că numărul celor care se opuneau taxelor pe motive pacifiste crescuse în mod dramatic.
Citatul Secretarului de Stat Alexander Haig este memorabil “Lasă-i să protesteze cât vor, atâta vreme cât își plătesc taxele”, recunoscând, practic, că arma cea mai puternică de nesupunere civică o reprezintă sutragerea de la plata taxelor, folosite, fie și parțial, pentru finanțarea războaielor.

Din ce în ce mai mulți cetățeni britanici au devenit îngrijorați față de dotările enorme de armament nuclear pe teritoriul britanic, în special American Cruise Missile Nuclear Convoys, convoiul cu armament nuclear american, care își transporta conținutul letal în ascunzișul nopții. Unii din cei care au refuzat să își plătească taxele, precum Roger Franklin și quaker-ul Arthur Windsor au ajuns la închisoare pentru refuzul de a plăti cei 10% din taxe, proporțional cu suma utilizată de stat pentru armele de distrugere în masă. În 1990, Nigel Wild, un brutar a ăîncercat să își plătească taxele în pâine, pentru a se asigura că ele nu sunt folosite pentru peregătirile de război. El a ajuns la închisoare pentru 21 de zile.

Roger Franklin, un bunic din Gloucestershire, a fost falimentat și trimis la închisoare de două ori pentru refuzul de a plăti taxe pentru a finanța posesia de armament de distrugere în masă. Inspirat de  “Nesupunerea Civică” a lui Thoreau, el a refuzat sp își plătească taxele care ajungeau către armată, solicitând ca acestea să fie folosite pentru inițiative de menținere a păcii. Scriind despre detenție, el notează: “Credeam că judecătorii disprețuiesc, poate, conștiința.”

O emoție generală a curpins SUA în 1981, când Arhiepiscopul romano-catolic de Seattle, Raymond Hunthausen i-a rugat pe cetățeni să refuze să plătească 50% din taxa pe venit ca protest împotriva cheltuirii taxelor pe armament nuclear. Scrisori de sprijin ale acestei poziții au fost trimise de alți lideri religioși din  Seattle și din întreaga țară.

Și în Marea Britanie, librarul pensionar, quakerul Arthur Windsor a creat senzație națională când a fost întemnițat pentru 28 de zile, în 1986. Cazul său a devenit subiectul documentarului BBC, Heart of the Matter, devenind subiect principal înștirile TV și radio. Numele său a fost citat de membrul Camerei Comunelor, Denois Canavan, într-un discurs în Camera Comunelor pe baza unei legi privind drepturile oamenilor precum Arthur de a solicita cheltuirea taxelor lor pe inițiative care sprijină viața, nu pe armament letal.

Rezistența la taxa militară în SUA, în prezent
În 1993, Congresul a votat Legea privind Libertatea Cultelor Religioase (Religious Freedom Restoration Act), într-o încercare de a introduce conștiința individuală acolo unde credințele religioase ale persoanelor pot fi afectate în mod negativ de actul de guvernare.  La finalul anilor 1990, trei cazuri înaintate de practicanți ai religiei Quaker au folosit Primul Amendament, care garantează exercitarea liberă a religiei, într-o încercare de a ridica penalitățile aplicate celor care rezistă împotriva taxelor de război și să le permită folosirea lor pentru programe non-militare. Aceste cazuri au fost pierdute în instanțele inferioare, s-a făcut apel, ele pierzându-se, din nou, la instanțele de apel de rangul doi și trei. În 2000, Curtea Supremă a SUA a refuzat să judece toate aceste apeluri.

Odată cu perspectiva unui război care pare iminent în Ucraina, care poate degenera într-un conflict regional și chiar mondial, este de așteptat ca din ce în ce mai multe inițiative de acest gen să apară în statele NATO.

Pentru rezistență împotriva taxelor de război, puteți citi și http://www.cpti.ws/resources/global.html

Comments

comments